Dan Alexa îl poate îndepărta pe Bratu și acum a rupt tăcerea: „Da! Îmi doresc să ajung la Dinamo” | Ce spune despre „Bratone”

Dan Alexa îl poate îndepărta pe Bratu și acum a rupt tăcerea:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Florin Bratu conduce antrenamentul de azi al lui Dinamo, dar după – amiază va avea loc o întrunire cu oficialii clubului, la finalul căreia tehnicianul ar putea fi îndepărtat. Există deja două nume ce ar putea prelua banca roș – albă, Dan Alexa și Claudiu Niculescu. Primul e sub contract cu Dunărea Călărași, nou promovată în Liga 1 Betano, și acum a explicat care e situația.

„Pe mine nu m-a contactat absolut nimeni. Nu știu absolut nimic de Dinamo decât din presă. Mă simt foarte bine aici, am mai avut aceeași discuție în iarnă. Nu a fost niciun fel de discuție, doar zvon. Absolut doar zvon! Mă simt bine aici, știți foarte bine, am foarte multă liniște, sunt apreciat, lucrez cu oameni de calitate la nivelul staffului tehnic, la nivelul staffului organizatoric, oameni care conduc destinele echipei orașului, județului.

Este greu să iei o decizie de genul ăsta dar, repet, chiar nu a fost niciun fel de discuție. Cu mine nu a vorbit nimeni”, a spus Alexa pentru siteul oficial al clubului, afcdunareacalarasi.ro.

„Da, mi-am dorit să ajung la Dinamo. Mi-am dorit și îmi doresc să antrenez toate echipele la care am jucat. Rapidul l-am antrenat, Poli Timișoara am antrenat-o…”, a mai spus antrenorul.

Tehnicianul echipei din Călărași a comentat și situația actuală a clubului din „Ștefan cel Mare”: Din punctul meu de vedere și chiar sunt convins de ce spun, Bratu este un foarte bun antrenor. Cu jucători tineri, cu… acolo e un proces de reconstrucție, s-a investit puțin la nivel de transferuri, au avut rezultate bune, vor să joace cu jucători tineri, e un proces de reconstrucție. Pe undeva poate era normal dar, repet, Bratu mi se pare un antrenor foarte echilibrat.

Deși e prima echipă de seniori a intrat foarte bine, a avut rezultate foarte bune în play-out. Discursul lui este foarte bun, adică nu entuziasmează sau… mereu e echilibrat. Eu cred că este varianta foarte bună pentru Dinamo”.

Bogdan Savin / Autor
Activează de peste 17 în presa sportivă. La început a fost colaborator al departamentului care se ocupa de ligile inferioare, a „făcut practica” la meciuri din Liga 2 sau a treia și treptat a ajuns la secția „Fotbal Intern” a ProSport. A acumulat experiență și după patru ani a acceptat ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
BREAKING | Prințul William, detalii de ultimă oră despre Kate Middleton
BREAKING | Prințul William, detalii de ultimă oră despre Kate Middleton
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost mutat la un alt spital din Capitală: „Nu este încă timpul”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost…
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Mihai Albu, vești devastatoare de la medici. CANCERUL a avansat! Declarații sfâșietoare
Mihai Albu, vești devastatoare de la medici. CANCERUL a avansat! Declarații sfâșietoare
Medicii de la Spitalul Foişor aruncă bomba! Ultimele detalii despre starea de sănătate a lui Florin Piersic
Medicii de la Spitalul Foişor aruncă bomba! Ultimele detalii despre starea de sănătate a lui Florin Piersic
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
Florin Piersic s-a ridicat în picioare după operaţia la genunchi, face glume cu medicii. Următoarele ore sunt critice
Florin Piersic s-a ridicat în picioare după operaţia la genunchi, face glume cu medicii. Următoarele ore sunt critice
Alertă de gradul 4 pentru 11 și 12 mai! Vine FURTUNA geomagnetică
Alertă de gradul 4 pentru 11 și 12 mai! Vine FURTUNA geomagnetică
Ion Ţiriac a trecut fără ezitare peste cuvântul fiicei sale şi nu i-a îndeplinit dorinţa: Nu am mai putut. Gata, îmi ajunge
Ion Ţiriac a trecut fără ezitare peste cuvântul fiicei sale şi nu i-a îndeplinit dorinţa: Nu am mai putut. Gata,…
TOP vedete în costume de baie prea mici, prea mulate sau prea transparente. GALERIE FOTO INCENDIARĂ
TOP vedete în costume de baie prea mici, prea mulate sau prea transparente. GALERIE FOTO INCENDIARĂ
Trebuie să primească BANII de la stat. Lege pentru proprietarii de TERENURI din România
Trebuie să primească BANII de la stat. Lege pentru proprietarii de TERENURI din România
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Povestea construirii primului autoturism românesc, Dacia. Nicolae Ceaușescu: „Perfectă pentru idioţi!“ VIDEO
Povestea construirii primului autoturism românesc, Dacia. Nicolae Ceaușescu: „Perfectă pentru idioţi!“ VIDEO
Jorginho nu-şi imaginează Arsenal fără Arteta. ”A creat ceva special”, spune mijlocaşul ”tunarilor”
Jorginho nu-şi imaginează Arsenal fără Arteta. ”A creat ceva special”, spune mijlocaşul ”tunarilor”
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Creatură cu cap de lup care merge în două picioare, surprinsă lângă o grădină zoologică. Ce este vietatea înspăimântătoare
Creatură cu cap de lup care merge în două picioare, surprinsă lângă o grădină zoologică. Ce este vietatea înspăimântătoare
×